Timpul trece, iar Regata Marilor Veliere se apropie cu pași repezi. În mai puțin de o lună 15 nave vor putea fi vizitate în Portul Constanța, punctul de start al ediției de anul acesta. Pentru a vă introduce puțin în atmosfera Regatei vrem să vă prezentăm azi cel mai nou velier ce și-a anunțat prezența în România la începutul lui septembrie.
Pe numele său Kruzenshtern, velierul face parte din Clasa A și urmează să reprezinte Rusia, asta chiar dacă în 1926, atunci când a fost construit, purta însemnele Germaniei. Kruzenshtern s-a numit inițial Padua, după orașul italian cu același nume, iar atunci când nu era pe mare putea fi găsit în portul Hamburg din Germania.
Abia 20 de ani mai târziu a fost predat Rusiei, în urma Celui de-al Doilea Război Mondial, prilej cu care a fost redenumit după exploratorul rus Adam Johann Krusenstern. Între 1961 și 1965 Kruzenshtern a avut misiuni de-a lungul Oceanului Atlantic, Mării Măditerane și Caraibelor, iar în 1965 a fost transferat Ministerului Rus al Pescuitului pentru a fi folosit de studenții ce se pregăteau să devină pescari.
De-a lungul timpului nava a fost folosită atât în filme nemțești (trei la număr), cât și în mai multe filme sovietice. Ba mai mult, în 1997 a fost subiectul unui documentar britanic numit „Tall Shop” și transmis pe Discovery Channel.
În prezent Kruzenshtern ancorează în porturile Kaliningrad și Murmansk și este al doilea cel mai mare velier încă funcțional, după Sedov, o altă navă rusească ce are origini nemțești.
Între 8 și 11 septembrie va fi prezent în Portul Constanța în cadrul Regatei Marilor Veliere, completând astfel lista celor nu mai puțin de 8 nave participante din partea Rusiei. Vă așteptăm să le descoperiți pe toate și să imortalizați momentele petrecute în preajma lor în cât mai multe fotografii. Velierul Kruzenshtern este foarte ușor de recunoscut datorită coloritului său specific: negru cu o dungă albă, un simbol al navelor care făceau comerț cu Estul.
(foto: en.wikipedia.org)
Comentarii
deniel
Offff sa speram ca nu avem incidente neplacute cu el. Parca.i predispus la asa ceva